Eu sunt micul goșpodar, cu sacul în buzunar

A început curățenia de primăvară la Bistrița. Printre fluturații gingași, furnicile grăbite, albinuțele înmiresmate cu polen și trântorii pofticioși a apărut micul om de pavăză și muncitor din cale-afară, Ioan Turc.
Și-a aliniat voluntarii SVSU într-o poftă nebună de a exprima putere și forță în decizie, s-a filmat, cum e la modă, cu ceea ce pare a fi o dronă, printre blocuri(le gri) și a dirijat ca Botgros cu arcușul.
Să fie noul Piedone de Ardeal? Îi trebuie o mică stație, niște tocuri mai înalte și puțină ură în vorbă, cu blajinitatea nu merge.
Fix acum și-a găsit spiritul ecologist și verde, înainte de campania electorală. Și cu câtă râvnă le-a transmis, mai indirect, așa, bistrițenilor, să aibă grije mare la spațiile verzi care-i înconjoară, că doar nu s-or scoate voluntarii „la păscut” toată ziulica.
Este o absolută onoare să vedem cum își aplică atribuțiunile Ioan Turc, primarul Bistriței, cu precădere acum, că până deunăzi trebuia să rezolve alte probleme ce țin de autorizații, de infrastructură, construcții, fiecare cu ce îl doare și cu ce l-a durut.
Vrea încă un mandat, în care să continue tot proiectele moștenite, pentru că până acum se poate lăuda cu un loc unde să-și lase fecalele câinii în mod organizat.
Vrea să înscrie, să dea gol. Hopa, a fost gol turcesc.